Marian Drăgulescu s-a întors triumfător de la Londra. „Marocanul” a reușit să iasă campion mondial la sol și sărituri în cadrul Campionatului Mondial de Gimnastică de la Londra. Chiar dacă are 29 de ani, Drăgulescu simte că poate să facă față și la Olimpiada din 2012, care se va desfășura tot în capitala Angliei.
„M-am retras pentru că aveam și unele probleme de sănătate care în timp au dispărut. Dacă voi fi sănătos, poate iau medalii și la Olimpiada de la Londra, din 2012. A fost o perioadă de pregătire foarte grea, am muncit mult, mâine o iau de la capăt. Nu am timp să mă relaxez, mai am câteva concursuri și mâine voi fi din nou în sală. Sunt mai în vârstă, dar asta nu înseamnă că nu pot face față la nivel înalt. E a treia oară când iau două medalii la o competiție”, a spus gimnastul la sosirea pe aeroport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER